Legătura pentru adulți lângă mine. Adult cu autism în România: „Am senzația că sunt pe un vas care se scufundă”

legătura pentru adulți lângă mine

Adică, de bine, de rău, funcţionează în societate.

legătura pentru adulți lângă mine profil ușor de dating

Are un job şi se descurcă singur. Deocamdată se descurcă, spune el, pentru că, de fapt, simte că stă zi de zi cu securea deasupra capului. Se luptă cu disfuncţia executivă care îi dă bătăi de cap şi, mai nou, cu anorexia.

add la adulti

În rest, Cristian e o enciclopedie de informaţii. Ştie o mulţime de legătura pentru adulți lângă mine, are multe răspunsuri pentru că, aşa cum el însuşi spune, trăind într-o închisoare psihică, a avut timp să rumege o mulţime de informaţii. În completare, pentru a afla mai multe despre autism şi de ce e dificil de diagnosticat autismul la adulţi, am stat de vorbă şi cu Ana-Maria Exergian, medic primar psihiatru.

Nu e uşor să intri în contact cu o persoană adultă cu autism. De obicei, organizaţiile neguvernamentale se preocupă de soarta copiilor, dar despre adulţi nu auzi mare lucru. E ca şi cum, când cresc, foştii copii cu autism dispar. Poate pentru că autismul e greu de diagnosticat la adulţi, poate pentru că, odată cu vârsta majoratului, diagnosticul de autism al copiilor se făcea dispărut până recent, poate pentru că stigmatizarea e atât de mare încât propriile familii îi ţin ascunşi pe cei cu autism sever, poate pentru că cei cu autism funcţional preferă să păstreze tăcerea, ca să nu fie arătaţi cu degetul.

Le-am scris celor de la Asociaţia pentru Neurodiversitate şi le-am spus ce caut: un adult cu autism, eventual unul integrat, cu loc de datând înapoi în sinonim şi care se descurcă singur. De ce? Ca să-i scriu povestea. Ca să vadă şi alţii că autismul nu înseamnă numai copii care nu viteza dating vlaanderen să vorbească, deşi înseamnă şi asta.

Primesc un link către un cont de Facebook cu nume anagramat, dar care sună a nume feminin. Oricum, mi se spusese, acest adult cu autism vrea să-şi păstreze anonimatul. Aşa că nici măcar nu aduc vorba despre nume, nu vreau să se simtă presat ă? Încerc să stabilesc o întâlnire, dar personajul meu mă pune la încercare. Tot amână, pare indisponibil, pare că îmi dă teste înainte de a decide dacă merit să se vadă cu mine.

Mă-ntreabă tot felul de lucruri, de la ce facultăţi am făcut, până la dacă am sau nu experienţă cu persoanele cu autism. Nu ştiu cum trebuie să mă port cu o persoană cu autism, dar ştiu că trebuie să am răbdare. Sau el.

Sau nu ştiu. Rămâne de văzut. Diforia de gen se referă la suferinţa sau disconfortul psihologic resimţit de unele persoane în legătură cu sexul lor biologic. Conform unui studiu amplu realizat pe Cristian s-a născut cu sex masculin, dar se simte femeie. E frig şi trebuie să te îmbraci gros.

Viața după un atac de cord la 37 de ani: „Mi-e ciudă că nici infarctul nu m-a scos din depresie”

Personajul meu poartă o geacă kaki, mască, un fular înfăşurat până sub ochi şi are gluga pusă pe cap. Îi văd doar ochii mari, căprui, şi şuviţele lungi de păr şaten deschis care-i ies de sub glugă. Are vocea mai groasă şi vorbeşte graseiat. Nici măcar acum nu pot să mă prind care e sexul lui biologic.

Codruț o acuză pe Alexandra de la Puterea dragostei, după despărțire ”Ținea legătura cu alt bărbat”

Parcă sunt în faţa unui ou cu surprize şi nu ştiu ce-o să primesc. Cât ne învârtim pe la Obor, ne întâlnim cu o femeie care i se adresează folosindu-i numele real. Cu siguranţă că s-a născut cu sex masculin, dar se identifică drept femeie, mă gândesc.

De altfel, sexul lui biologic şi dezvăluirile despre viaţa personală sunt motivele pentru care, pentru a-i proteja identitatea, i-am ales în acest articol un nume masculin, deşi el se simte femeie. Cristian ştie o mulţime de lucruri despre vechiul Bucureşti, ştie unde s-a demolat nu-ştiu-ce-hală şi s-a construit nu-ştiu-ce metrou, ştie o sumedenie de lucruri despre stâlpii de iluminat stradal, care îl pasionează.

legătura pentru adulți lângă mine cu nume numai

Ştiam de la discuţia cu Alex, un tânăr cu sindrom Aspergercă persoanele cu tulburări din spectrul autist au pasiuni pe care le duc la extrem, aşa că nu mă miră că omul de lângă mine e un fel de enciclopedie vie.

Lui Cristian îi place şi să provoace. Mă amuz, dar adevărul e că sunt puţin încurcată. Un lucru e sigur. Am în faţa mea un om neobişnuit, iar noi, obişnuiţii, nu ştim cum să relaţionăm cu neobişnuitul. Ne aşezăm la o terasă cu încălzitoare şi ne scoatem măştile.

legătura pentru adulți lângă mine datând un călăreț de taur

De-abia acum observ maxilarul masculin, proaspăt ras. Cristian nu comandă ceva de băut, nici măcar apă. Îi e frică să bea.

legătura pentru adulți lângă mine rutgers dating

Acum, are 36 de ani. A ştiut întotdeauna că e diferit, spune el, dar diferenţele au devenit mai vizibile în grădiniţă. Simţeam ceva de genul că ei sunt o legătura pentru adulți lângă mine şi eu sunt alta. Percepeam că legătura pentru adulți lângă mine erau, prin felul lor de a fi, ostili. Se ajungea la nişte stări conflictuale care degenerau inclusiv în nişte violenţe fizice. În spatele conflictelor dintre el şi colegii de grădiniţă se afla, de multe ori, faptul că, uneori, nu înţelegea ce i se cere.

legătura pentru adulți lângă mine dating și relaționarea livejournal

Era nevoie ca regulile să-i fie repetate de multe ori ca să le înţeleagă şi să le poată respecta. În plus, avea tendinţa de nesupunere şi, când avea chef să se fofileze de la respectarea vreunei reguli, o făcea fără ezitare, mai spune Cristian, în timp ce se uită oriunde altundeva decât la mine. În general, persoanele cu tulburări din spectrul autist evită să te privească în ochi. Ştiu asta, aşa că îl întreb dacă vrea să mă uit în altă parte.

Interesele specifice şi fobiile Cristian e singur la părinţi. În perioada grădiniţei şi chiar şi mai târziu, în şcoală, a petrecut mult timp la bunicii din partea tatălui, pentru că părinţii lui lucrau şi nu puteau să stea oricând cu el.

Tot din perioada grădiniţei s-au făcut observate anumite interese specifice pe care le au, de obicei, persoanele cu autism. El, de exemplu, era înnebunit după stâlpii de iluminat şi după unele utilaje grele. De exemplu, stâlpii de iluminat erau numărul unu. Numărul doi erau anumite utilaje. Acum sunt cu LED-uri, înainte erau pe lămpi fluorescente.

Am avut aproape 70 de ani numai de-alea fluorescente. Când eram copil, îmi plăceau stâlpii de iluminat, în special cei pietonali cu corp de iluminat făcut la Elba, la Timişoara, la Electrobanat. Nu cei rutieri. Eu mă duceam şi îmbrăţişam stâlpul, intram ca într-o relaţie cu el, îl zgâlţâiam.

Se mişcau sus şi componentele, şi lumina, şi tot. Metoda de date de racemizare mintea mea, le puneam mâini şi ochi după modelul din nişte desene comuniste, comunicam cu ei, însufleţeam stâlpii sau anumite utilaje.

Când se scoate un stâlp vechi, cu care aveam o prietenie în mintea mea din copilărie, eu sufăr! Dintre utilaje, favoritele lui erau nişte macarale multifuncţionale pe care le vedea în apropierea casei bunicilor, la lucrările de la magistrala unu a metroului bucureştean.

Cât timp crezi că ai putea să vorbeşti despre stâlpii de iluminat? Cred că vreo patru-cinci ore. Aş putea să fac tot istoricul începând de la cele germane interbelice, când s-a început electrificarea, lămpile Zurich, apoi becuri incandescente, când s-a făcut trecerea la tuburi, legătura pentru adulți lângă mine la cele rutiere, care se numeau banane.

Eu şi acum mai întreb pe câte cineva: Îţi plac bananele? Apoi legătura pentru adulți lângă mine Cred că tuburile alea de neon din ele nu ţi-ar face bine: sticla, vaporii de mercur, dacă i-ai mânca ca pe o banană. Cristian zâmbeşte. Am căpătat altele. Dar interesele sunt, cum să spun?

Copilăria: „Simţeam că ceilalţi copii sunt o specie şi eu sunt alta”

Ca o veche iubire. Tot în copilărie, a fost dominat de tot felul de frici. Unele au fost adevărate fobii, iar dintre ele Cristian aminteşte automatonofobia şi, mai târziu, fasmofobia. Era vorba, în general, de statui şi de manechine, uneori de anumite tablouri. Aveam o reţinere şi faţă de păpuşile jucării, dar era departe de a fi fobia pe care o aveam când treceam pe lângă o statuie care reprezenta un om sau pe lângă manechinele din vitrine.

Se manifesta ca un fel de atacuri de panică. Mi-era o frică iraţională şi inexplicabilă, degeaba mi se spunea că statuile sau manechinele sunt din piatră sau plastic. Automatonofobia s-a diminuat când a fost înlocuită, în ciclul primar, de o frică mai elevată, să zicem.

Asevedeași